Având în vedere faptul că acordarea punctajelor în cadrul probei interviu este un proces care implică analizarea răspunsurilor oferite de fiecare candidat în parte și luând în considerare faptul că există și situații în care punctajele obținute de către candidați sunt apropiate, rezultatele concursului privind angajarea celor 36 experți în afara organigramei vor fi publicate/afișate la începutul săptămânii viitoare.

Suntem convinși de faptul că toți participanții la proba interviu sunt nerăbdători să afle dacă au fost admiși la concursul organizat de OIR POSDRU Regiunea Centru. Este foarte adevărat că, potrivit calendarului de concurs, publicarea rezultatelor era planificată la o zi după finalizarea probei interviu. Cu toate acestea, evaluarea într-un timp atât de scurt a prestației fiecăruia dintre cei peste 150 candidați care au susținut proba interviu era imposibilă.

Singura preocupare a comisiei de concurs privește punctarea riguroasă a tuturor răspunsurilor oferite de către toți candidații în parte. În acest sens, rugăm participanții la concurs să rețină faptul că, în unele situații, este necesară revederea materialului filmat pentru asigurarea unei departajări corecte, acolo unde este cazul. Pe cale de consecință, cu respectul cuvenit față de prestația fiecărui candidat în parte, procesul de punctare/notare se prelungește, calendarul de concurs urmând să fie actualizat în consecință.

Mulțumim tuturor candidaților pentru răbdarea de care dau dovadă și îi asigurăm că vom reveni cu rezultatele concursului în primele zile ale săptămânii viitoare.